Liviu Rebreanu, unul dintre cei mai importanți romancieri ai perioadei interbelice este atât creatorul romanului românesc modern, publicând în 1920 opera „Ion”, cât și al primului roman românesc de analiză psihologică „Pădurea spânzuraților”. Creațiile sale sunt, în majoritate, variate tematic, împărțindu-se în: romane sociale ale vieții rurale („Ion”, „Răscoala”), romane citadine („Gorila”) sau bazate pe conflicte psihologice („Ciuleandra”).
Până la apariția creației „Pădurea spânzuraților”, Rebreanu scrie numeroase nuvele în care ascunde elemente din propria realitate, semnalate în articolul „Mărturisiri” publicat în volumul „Amalgam”. Fratele romancierului, Emil Rebreanu, a fost spânzurat în realitate în anul 1917 în localitatea Ghimeș, astăzi sub numele de județul Bacău, pentru încercarea de a traversa frontul în scopul de a se alătura armatei române. Liviu Rebreanu primește o scrisoare prin care este anunțat că sublocotenentul Emil Rebreanu a fost condamnat și executat în mai 1917 prin spânzurătoare. Marcantă este și o fotografie pe care Rebreanu o vede unde se înfățișează o imagine macabră a unei păduri în care dezertorii cehi erau executați prin spânzurare.
Aceste întâmplări vor deveni mai întâi subiecte în nuvelele „Hora morții”, „Catastrofa” și „Ițic, ștrul, dezertor”, urmând să constitue elemente cheie în romnaul de analiză psihologică. Nuvela „Ițic, ștrul, dezertor” publicată în revista „Sburătorul” în anul 1919 și ulterior într-un volum în 1921 este un „suvenir” al vremurilor dure de odinioară. Opera de natură psihologică prezintă o anume dezumanizare și un declin în conștiința umană observate în timpul războiului, astfel sute de oameni fiind condamnați de superiori doar din cauza provenienței sau a religiei pe care o practică.
În creație este prezentată povestea tragică a soldatului Ițic Ștrul. Opera începe cu Ițic Ștrul și comandantul său, „domnul căprar” care au fost trimiși într-o misiune de patrulare. Soldatul observă că în ultima vreme prietenul său se comportă diferit întrucât „Ghioagă era om glumeț” iar tăcerea lui din ultimele zile stârnește neliniște și suspiciuni în Ițic. De-a lungul misiunii conflictul interior al personajului se intensifică, acesta neștiind dacă mai poate avea încredere în prietenul său. Opera se încheie sumbru, cu un act de devotament pentru țară, atfel când căprarul sfidează ordinele noului locotenent de a-l omorî pe Ițic, dându-i șansa de a dezerta, acesta refuză cu încăpățânare și își curmă viața considerând că îi va fi mai bine mort, decât dezertor.
Opera lui Rebreanu reflectă realitatea zguduitoare a celui De-al Doilea Război Mondial, moment istoric care a lăsat o pată întunecată în sufletele multor oameni, inclusiv în cel al romancierului.
